Atunci cand iti doresti sa efectuezi o schimbare a usii, de cele mai multe ori iti vei dori sa faci o schimbare completa – atat a foii de usa, cat si a tocului. In acest caz vei avea nevoie de un ansamblu complet, care cuprinde usa plus tocul.
Exista ansambluri toc – usa atat pentru usi individuale, cat si pentru usile duble, in functie de preferinte si de designul casei tale.
Pentru schimbarea intregului ansamblu toc – usa NU se recomanda masurarea usii si a tocului vechi, ci mai degraba masurarea golului de usa, atunci cand usa si tocul vechi sunt inlaturate.
Spatiul pentru usa, fara niciun fel de toc montat, se numeste gol de usa, sau gol de zid.
Masuratorile efectuate se vor aplica dimensiunilor exterioare ale tocului usii, care sunt, de obicei, dimensiunile ansamblului pentru usa. Dimensiunea foii de usa va fi dictata de dimensiunea si tipul de toc ales. Unele tocuri sunt mai groase decat altele, dar foaia de usa se va potrivi intotdeauna in tocul sau.
Inainte de a incepe
Primul pas inainte de a incepe masuratorile pentru un ansamblu nou usa – toc va fi sa indepartezi usa veche, tocul si rama, pentru a putea face masuratori cat mai exacte. Daca nu poti scoate tot, va trebui sa scoti macar rama, astfel incat sa vezi locul exact in care tocul atinge peretele.
Foloseste un instrument de masurat pentru constructii sau pentru dulgherie, a carui banda poate ramane rigida atunci cand este intinsa, mai degraba decat o banda de masurare flexibila. Fa masuratorile in milimetri, pentru ca astfel dimensiunile vor fi mult mai precise.
Pasul 1. Masurarea inaltimii
Masoara inaltimea golului de usa de la limita de sus pana la podea, sau pana la prag daca este inaltat. Asigura-te ca iei in considerare tipul de pardoseala pe care il vei monta, daca aceasta nu este deja montata. Fa masuratorile in trei puncte diferite, pentru fiecare dimensiune in parte si utilizeaza dimensiunea cea mai mica. Taie apoi 10 mm din masuratoarea finala.
Pasul 2. Masurarea latimii
Masoara latimea golului de usa din perete in perete. Fa trei masuratori in partea de sus, la mijlocul si in partea de jos a peretilor, utilizeaza cele mai mici dimensiuni si taie apoi 10mm din cea finala.
Pasul 3. Masurarea grosimii
Masoara grosimea golului de usa si nu a tocului vechi. Varianta ideala va fi si in acest caz sa faci doua – trei masuratori, in puncte diferite ale zidului.
Gaseste grosimea care este cea mai apropiata de grosimea ansamblului de usa pe care ti-l doresti. Daca ai in jurul usii si o rama sau elemente ornamentale, asigura-te ca nu le incluzi si pe ele atunci cand faci masuratorile.
Nu uita ca peretii exteriori sunt in general mult mai grosi decat peretii interiori.