Usile de intrare in casa reprezinta principalul punct de acces in locuinta ta, din exterior catre interior. Toate casele au o “usa din fata”, iar aceasta este, in general, usa principala, situata in partea din fata a cladirii.
Daca ai un punct secundar de acces, acesta se va numi, in general, “usa din spate”, si ocazional “intrare laterala”, pentru ca este situata pe o laterala a casei.
Exista o gama uriasa de tipuri si stiluri de usi, pe care le poti folosi pentru usa din fata si pentru cea din spate.
Ambele usi de intrare trebuie sa ofere siguranta si protectie in fata fenomenelor meteorologice, astfel ca trebuie sa aiba cam aceleasi proprietati elementare, chiar daca adesea se intampla sa arate diferit una fata de cealalta.
Proprietatile usii tale, precum si costul ei vor fi influentate de modul in care este construita usa, dar si de materialul din care este facuta.
Majoritatea usilor de exterior ale casei tale vor fi actionate de balamale. Usile pe pivot sunt o optiune moderna, dar si mai neobisnuita, iar usile glisante si cele pliante sunt in general folosite doar ca usi de terasa.
Usa din fata
Usa din fata este vitala pentru siguranta ta si a familiei tale si poate fi de asemenea un punct cheie in pierderile de caldura, insa este in acelasi timp si un element important de design.
Usa de la intrare este principalul mod in care vizitatorii intra in casa si adesea unul dintre primele lucruri pe care le vad invitatii tai. Alegerea unei categorii si a unui stil adecvat de usa, ca si alegerea culorii usii, pot completa aspectul general exterior al casei tale, pot imbunatati aspectul zonei si pot creste chiar si valoarea proprietatii.
Pentru ca usile din fata sunt in mod obisnuit un punct cheie al unei case, in general ele au o valoare decorativa mai mare decat oricare alta usa de exterior pe care o vei alege. Probabilitatea ca ele sa aiba mai multe elemente de feronerie si accesorii creste, de asemenea.
Usa din spate
Usa din spate sau usa laterala a casei tale sunt in general intrari secundare. Ocazional, aceste intrari laterale sunt utilizate in combinatie cu usile de terasa sau cu usile frantuzesti, alteori acestea din urma inlocuind efectiv usile din spate sau pe cele laterale. In general usile din spate sau usile laterale sunt mai putin vizibile decat usa din fata, insa chiar si asa sunt un punct de acces important in casa ta.
De cele mai multe ori usile din spate sau usile laterale au un design mai simplu decat usa din fata, pentru ca in general nu reprezinta o intrare principala.
Exista, insa, si case care folosesc intrarea din spate ca intrare principala, iar in functie de preferintele personale probabil ca iti vei dori sa alegi un design mai putin obisnuit sau mai decorativ. In plus, iti poti alege usa din spate in asa fel incat sa fie in acord perfect cu usa din fata, sau, dimpotriva, poti alege modele complet diferite.
Indiferent de alegerea pe care o vei face, in mod cert exista o usa perfecta pentru gusturile si preferintele tale.
Cum sunt construite usile de intrare
Exista doua moduri elementare in care pot fi construite usile de la intrare – usile traditionale panou si usile compozit. Ambele sunt facute din piese individuale unite intr-un mod in care sa poata forma o foaie de usa solida.
Cu toate acestea, usile compozit sunt adesea facute sa arate la fel ca usile panou, iar usi de calitate ca acestea vor fi aproape imposibil de diferentiat de o usa panou din lemn masiv.
Cum sunt construite usile de exterior tip panou?
Usile de exterior tip panou sunt construite in acelasi mod in care sunt construite si usile de interior tip panou. Principala diferenta dintre aceste doua tipuri de usi consta in materialele din care este facuta fiecare parte si modul in care usile trebuie intretinute si tratate. Usile de exterior tip panou trebuie sa fie mult mai rezistente, mai durabile, mai groase si mai grele.
Usile tip panou sunt o constructie traditionala formata din rama si panou. Exista o multime de stiluri diferite de usi panou disponibile pe piata de profil, din care poti alege varianta ideala pentru tine. Diferentele de design dintre acestea includ variatii ale numarului de panouri folosite, forma panourilor si modul in care sunt aranjate acestea.
Partile elementare care formeaza un panou sunt sinele, marginile laterale, panourile si uneori stalpii verticali. Sinele sunt piesele orizontale care limiteaza panourile in partea de sus si de jos. Toate usile panou au o sina superioara si una inferioara si doua margini laterale, cate una pe fiecare parte. Daca usa este formata din mai multe panouri, trebuie sa existe sine si stalpi verticali care sa separe aceste panouri. Aceste piese de incadrare se unesc prin imbinari cu cep sau sunt prinse in bolturi, astfel incat impreuna sa creeze o structura robusta.
Panourile sunt fixate in caneluri sau nise create in piesele tocului. Marginile panourilor sunt facute intentionat mai subtiri decat canelurile in care vor sta, astfel incat sa se imbine perfect si sa permita si expandarea naturala in timp, sau contractia care poate aparea, fara ca in acest fel sa compromita integritatea structurii usii.
Cand pentru o usa panou sunt folosite panouri cu geam, acestea trebuie sa fie mentinute in pozitie cu baghete pentru geamuri, fasii speciale care mentin geamul in rama, si pot fi separate de fasii verticale, numite uneori bare de separare.
Acestea trebuie sa aiba garnituri adecvate, iar sticla sa fie izolata, termopan sau tripan, atunci cand este folosita pentru usi de exterior.
In jurul marginilor unde panourile intalnesc bucatile de rama e bine sa fie adaugate profile speciale, care adauga un efect decorativ foarte pronuntat si imbunatatesc aspectul panourilor.
Cum sunt construite usile compozit de exterior?
Daca o usa de exterior nu este o usa tip panou, atunci aceasta este construita in mod similar cu usile simple de interior, cu materiale diferite puse laolalta, in asa fel incat sa formeze un panou solid. Aceasta metoda poate oferi proprietati superioare materialelor individuale.
Modul anume in care este construita fiecare usa in parte depinde de materialele folosite si de producator. In general, foaia de usa va fi facuta dintr-o rama cu cate o fata pe fiecare parte si o umplutura miez care confera izolatie. Fiecare parte poate fi facuta din materiale diferite, iar pentru partile individuale poate fi folosit mai mult de un singur material.
Adaosurile la constructia clasica de baza includ armaturi ale ramei sau ale miezului, in general facute din metal, care poate imbunatati rezistenta unei usi.
De asemenea, fetele pot avea mai multe straturi, ce au ca scop imbunatatirea rezistentei si izolarii sau pot fi folosite in principal pentru a adauga un finisaj decorativ unei fete de usa.
Din ce pot fi facute usile de intrare
Usile de exterior trebuie sa aiba anumite proprietati, astfel incat sa faca fata conditiilor meteo dificile si uzurii regulate cu care se vor confrunta. Acesta este motivul pentru care usile de exterior sunt, in general, un amestec de materiale, fiecare cu beneficii specifice, pentru a produce o constructie solida care va actiona la parametri optimi.
Verifica specificatiile fiecarei usi individuale pentru a vedea ce materiale combina si care sunt beneficiile acestor materiale. Calitatea materialelor individuale folosite va fi reflectata probabil in pretul usii, in reputatia producatorului si in garantiile oferite.
Daca usa are si portiuni de geam va trebui sa analizezi, de asemenea, si proprietatile geamului folosit.
Atat usile panou cat si usile compozit folosesc un mix de materiale pentru fiecare foaie de usa. Piesele usilor panou sunt facute uneori dintr-o combinatie de materiale, precum lemnul stratificat sau lemnul furniruit.
MDF –ul
MDF-ul pentru exterior (placi fibro-lemnoase de densitate medie) poate fi utilizat pentru realizarea usilor de exterior. Adesea el este folosit cu un furnir de lemn natural care trebuie fixat cu un adeziv din categoria celor de exterior si care risca sa se exfolieze in timp.
In general aceasta este o solutie ieftina, care ar trebui sa reziste deformarii, pentru ca MDF-ul este construit din fibre lemnoase.
MDF-ul necesita intretinere regulata, si trebuie sa fie revopsit la cativa ani, mai ales daca este expus. Nu este considerat la fel de atractiv ca lemnul natural, dar este ideal pentru vopsit, si cu un furnir de buna calitate poate arata la fel de elegant ca lemnul masiv. MDF-ul poate fi, de asemenea, facut sa arate precum o usa traditionala panou.
Avantajele MDF-ului
- In general este mai ieftin decat alte materiale.
- Are o tendinta redusa de a se expanda sau a se contracta, comparativ cu lemnul natural, atata vreme cat este etansat.
- Este usor de vopsit sau poate veni cu un furnir sau laminat.
- Nu se crapa si nu se sparge usor.
- Este destul de rezistent si, in general, are performante imbunatatite.
- Este mai sustenabil decat lemnul natural.
Dezavantajele MDF-ului
- Este relativ greu.
- Daca nu este etansat in mod adecvat pe toate partile, va absorbi orice urma de umezeala si se poate umfla, ajungand astfel sa sufere avarii permanente.
- In medii cu umezeala redusa se va strange.
- Nu poate fi lacuit.
- Nu retine suruburile la fel de bine ca lemnul masiv, iar fixarea in suruburi il poate face sa se crape.
- Nu este foarte atragator daca nu are aplicat un finish de buna calitate.
- Contine urea-formaldehida, care poate fi periculoasa atunci cand lemnul trece prin procesul de slefuire sau taiere.
Lemnul natural
Lemnul natural poate fi folosit pentru multe dintre partile unei usi de exterior. Chiar daca usa nu contine parti de lemn masiv, ea va avea adesea un furnir de lemn pe fete, care sa ii confere un look elegant. Lemnul este puternic si durabil, dar numai daca este intretinut cu regularitate si este complet etansat pe toate marginile.
Proprietatile lemnului difera de la specie la specie, astfel ca va trebui sa verifici specificatiile pentru a vedea cat de calitativ este fiecare tip de usa.
Costul unei usi individuale care are in compozitia sa lemn natural va fi foarte diferit, in functie de calitatea lemnului, de modul in care este folosit in constructia usii si de cat de mult lemn este utilizat pentru usa respectiva.
Avantajele lemnului natural
- Arata atragator.
- Lemnul natural scump poate fi folosit sub forma de furnir si poate fi usor de aplicat pe alte materiale.
- Poate fi lacuit sau vopsit, si poate veni de la producator gata finisat.
- Are proprietati foarte bune de izolare.
Dezavantajele lemnului natural
- Poate fi scump.
- Necesita mai multa intretinere decat majoritatea altor materiale, si trebuie revopsit sau re-lacuit odata la cativa ani.
- Poate fi predispus la deformari si la putrezire daca se uda.
- Trebuie sa fie etansat pe toate lateralele.
- Exista variatii foarte mari in ceea ce priveste calitatea si durabilitatea diferitelor tipuri de lemn, insa trebuie sa cauti intotdeauna brandurile de cea mai buna calitate.
uPVC
Cele mai multe usi din uPVC sunt relativ ieftine, dar – chiar si asa – ele pot fi destul de rezistente la conditiile meteorologice si la uzura constanta.
Usile din uPVC necesita un grad scazut de intretinere si in general vin gata asamblate ca seturi complete de usi, cu feroneria deja atasata. Ele sunt o alegere foarte populara si vor fi extrem de potrivite daca ai deja ferestre din uPVC, pe care le regasim astazi in multe din casele moderne.
uPVC este folosit in general ca material pentru fatetare. Usile din uPVC pot arata adesea ca usile panou, dar pot fi produse intr-o gama foarte variata de designuri. Varianta lor standard este alba, dar pot fi produse si in alte culori si cu finish-uri variate, insa aceste variante sunt ceva mai scumpe.
Avantajele uPVC-ului
- In general este una dintre cele mai ieftine optiuni pentru usa de exterior.
- Este usor de intretinut.
- Ofera o izolatie termica foarte buna.
- Nu putrezeste, nu se exfoliaza si nu se curata.
Dezavantajele uPVC-ului
- Schimbarea feroneriei pentru aceste usi va fi dificila sau chiar imposibila.
- uPVC nu va fi la fel de durabil ca majoritatea materialelor existente pe piata.
- Schimbarile rapide de temperatura il pot face sa sufere crapaturi.
- Nu este considerat la fel de atragator ca lemnul.
Otelul
Otelul este o alegere excelenta pentru o usa care are nevoie de siguranta si durabilitate ca prioritate. Acest material greu poate fi folosit ca material pentru fatete sau in cadrul usii, pentru a-i adauga un plus de rezistenta.
Usile din otel ar trebui sa fie durabile, dar relativ ieftine. Ele au nevoie de un anumit grad de intretinere, insa nu la fel de ridicat ca in cazul lemnului.
Usile din otel au un miez izolant, din poliester sau spuma PU, ceea ce le confera proprietati izolatoare foarte bune.
In general usile din otel vin cu toate elementele de feronerie montate, in caz contrar acestea fiind dificil de montat. Otelul poate fi vopsit sau poate avea un finish in culoarea lemnului, desi in general vorbim despre imitatii nereusite, iar usile din otel nu vor arata la fel de elegant ca lemnul natural.
Avantajele otelului
- Nu se deformeaza, nu se crapa si nu se ciobeste.
- Ofera protectie excelenta impotriva intemperiilor si a oricarui tratament dur.
- Usile din otel sunt trainice si rezistente in timp.
- Aceste usi sunt disponibile in multe culori si finisaje, printre care si culoarea lemnului natural.
- Usile din otel pot fi destul de ieftine.
Dezavantajele otelului
- Chiar si atunci cand otelul este finisat, el nu va arata la fel de atragator ca lemnul natural.
- Este foarte greu si poate fi dificil de montat.
- Este dificil de potrivit cu elemente inlocuitoare de feronerie.
- Usile din otel trebuie sa aiba un miez cu o izolatie eficienta, pentru ca suprafetele din otel vor fi expuse schimbarilor drastice de temperatura.
- Poate fi expus ruginirii daca este zgariat sau ciobit.
- Va necesita un anumit grad de intretinere.
Aluminiul
Partile de aluminiu ale unei usi vor fi rezistente si durabile, dar relativ usoare. Ele sunt rezistente in mod natural la rugina si de aceea necesita foarte putina intretinere.
La fel ca si in cazul otelulului, usile de aluminiu vor avea miezuri izolante, desi metalul in sine poate fi supus schimbarilor extreme de temperatura.
Probabil ca usile din aluminiu nu vor arata la fel de atragator ca lemnul, dar ele sunt disponibile intr-o gama foarte variata de culori.
Aluminiul nu este la fel de puternic si de durabil ca otelul si poate fi predispus la indoire sau poate avea puncte slabe de sudura. De asemenea, in general este mai scump decat otelul. Aluminiul este folosit adesea ca armatura externa pentru lemn, pentru a-l proteja.
Avantajele aluminiului
- Este dur si rezistent.
- Este in mod natural rezistent la rugina si in general protejat cu un finish anodizat.
- Este mai usor decat otelul si decat fibra de sticla.
- Este disponibil intr-o multime de finish-uri.
- Nu se indoaie usor.
Dezavantajele aluminiului
- Nu arata la fel de elegant ca lemnul natural.
- Poate fi predispus indoirii, mai ales la colturi.
- Poate avea puncte slabe de sudura.
- Poate fi scump.
Fibra de sticla
Fibra de sticla sau GRP (plastic ranforsat cu fibra de sticla) poate fi utilizata pentru a fetele unei usi. In general este facuta sa arate ca un panou de usa de lemn, sau poate fi folosita ca material de izolare in miezul unei usi.
Usile din fibra de sticla de inalta calitate sunt unele dintre cele mai scumpe usi, dar au o durabilitate excelenta si proprietati de izolare, si pot veni cu un finish in culoarea lemnului, care va fi imposibil de diferentiat de lemnul natural.
Usile mai ieftine din fibra de sticla nu vor fi la fel de durabile. Fibra de sticla este excelenta din punct de vedere al rezistentei la conditiile meteo si la deteriorari, desi se poate crapa la impact serios. Necesita un grad foarte scazut de intretinere, iar usile compozit din fibra de sticla sunt in general vandute gata asamblate ca set de usa, cu elementele de feronerie montate si complet finisate.
Avantajele fibrei de sticla
- Este foarte durabila si rezistenta la indoire.
- Este rezistenta la umezeala si nu se exfoliaza, nu se umfla si nu se deformeaza.
- Necesita un grad foarte scazut de intretinere.
- Este disponibila in foarte multe culori si cu diferite finish-uri, inclusiv culoarea lemnului.
- Are proprietati excelente din punct de vedere al izolarii termice.
Dezavantajele fibrei de sticla
- Se poate crapa la impact serios si este foarte dificil de reparat.
- Poate fi o diferenta foarte mare de calitate intre diferite usi din fibra de sticla. Usile de cea mai buna calitate din fibra de sticla sunt scumpe, dar si mai durabile.
- Variantele mai ieftine sunt vopsite, mai degraba decat sa aiba o culoare proprie si se pot zgaria.
Usile cu miez de polistiren
Polistirenul poate fi folosit in miezul unei usi pentru a imbunatati capacitatile de izolare ale acesteia. Acest material usor mentine greutatea usii redusa, ceea ce ar trebui sa o faca mai usor de instalat. Polistirenul nu ofera deloc suport structural si nu este la fel de eficient ca poliuretanul.
Avantajele polistirenului
- Este relativ ieftin.
- Este foarte usor.
- Are proprietati izolatoare foarte bune.
Dezavantajele polistirenului
- Se poate topi daca ajunge in contact cu temperaturi inalte.
- Nu ofera suport structural.
Usile cu miez de poliuretan
Poliuretanul, sau spuma PU, este folosit pentru a oferi un nivel foarte ridicat de izolare. Este vorba despre un material usor, mai scump decat polistirenul, dar care va fi si mult mai eficient decat acesta. Asta inseamna ca vei putea economisi bani pe termen lung, reducand facturile la energie. Aceste miezuri pot fi folosite in combinatie cu diferite materiale folosite pentru fata usii.
Avantajele poliuretanului
- Proprietati izolatoare excelente.
- Greutate redusa.
- Nu absoarbe umezeala.
- Rezistent la insecte precum termitele.
- Mai durabil decat polistirenul.
Dezavantajele poliuretanului
- Este destul de scump.
- Proprietatile sale termice vor scadea usor in primii cativa ani de la data productiei.